Aqua sunt:Marius Vernescu - pian
Razvan Cojanu - chitara bas
Laurentiu Stefan - baterie
Trio-ul Aqua este condus de cunoscutul pianist Marius Vernescu, despre care criticul Alex Vasiliu scria in data de 22 martie 2005:
Marius Vernescu e un sensibil al inceputului de veac XXI. De aceea e in stare sa cinte si sa mai convinga ascultatorul cu un vals.
Astazi vreau sa scriu repede, scurt si bine
despre Marius Vernescu.
La inceputul lui iulie, va implini 33 de ani. Ci nta
la pian de parc-ar fi fost student la clasele de
jazz conduse simultan de Oscar Peterson, Keith
Jarrett, Kenny Kirkland sau Michel Petrucciani.
Eu unul ii vad pe toti cu ochii mintii ca si cum, in
timp ce il ascult, cineva le-ar alterna rapid
imaginile pe un ecran.
Mi-a atras atentia in februarie 2004 la Bucuresti,
l-am ascultat tihnit in noiembrie 2004 la Iasi,
savurez tot mai mult, din ianuarie incoace,
muzica inregistrata pe primul lui disc.
C.D-ul "Jazz for friends", scos de Softrecords,
FuzzionFashion, incepe in forta cu o "Gluma".
"Joke" (titlul original) e o tema melodica bazata
pe o simpla gama si-l descopera mai intii pe
virtuoz. Intr-un tempo atit de alert, te-ai astepta
ca notele insirate indelung pe claviatura sa-si
piarda logica de dragul vitezei. Insa ele nu-s
doar aiuritor de egale, ci asezate in starea de
coerenta ce incheaga melodia. Inregistrarea se
cere ascultata de doua-trei ori ca sa prinzi
locurile si rosturile formulelor melodico-ritmice de
sorginte traditionala romaneasca trecute ca un
fulger pe linga urechi, "secunda" de free in care
explodeaza "pe furis".
Dupa obiceiul meu de a selecta de pe disc intii
creatiile protagonistului, ascult cele 8'27"
"Dedicate lui Betty". O confesiune ce-l
descopera acum limpede pe melodistul si
armonistul Marius Vernescu. Tema e de o
frumusete amintindu-l pe Michel Petrucciani.
Ceea ce nu inseamna nici pe departe copie,
pastisa: Vernescu e tinar, si apoi, de-ar fi cit mai
multi romani capabili sa se lase atit de frumos
tutelati de un asa model. Imi place transformarea
neobservata a melodiei intr-o ingenioasa
coloana de acorduri, de o opulenta cromatica ce
nu acopera tema originara. Coloanei de nuante
armonice ii urmeaza coloana de nuante
expresive ce lasa loc in final tacerii in care se
sting ultimele sunete. Vernescu stie sa creeze
atmosfera, muzica.
Probabil ca "Cinci zile in Paris" i-au aratat
autorului un oras pe care si l-a imaginat si prin
muzica aceluiasi neuitat Petrucciani. O
nostalgie, o frumusete pe care noi, romanii,
sintem sortiti sa n-o pierdem nici daca am vedea
25 de zile de agitatie, trafic si amestec de natii "à
Paris".
Marius Vernescu e un sensibil al inceputului de
veac XXI. De aceea e in stare sa cinte si sa mai
convinga ascultatorul cu un vals.
La final de disc - o "Doina". Cultura pianistica
moderna (de jazz) pare a se armoniza cu spiritul
traditional romanesc, de care europenii din vest,
americanii si canadienii trebuie sa afle. Asa cum
si noi, esticii, tot aflam de vreo 80 de ani
incoace, ascultind tot ce-i mai bun dintr-o
intreaga istorie a jazzului.
Nu stiu cum se simte si ce exprima Marius
Vernescu in studio, lipsit de public. Deocamdata,
cele opt inregistrari ordonate pe discul de debut,
selectate din inregistrari realizate la Bucuresti,
Hanovra si Viena, reflecta un interplay desavirsit
atit cu basistul Vlaicu Golcea, cu bateristul Tudy
Zaharescu si, mai ales, cu asistenta ce l-a
inconjurat si l-a inteles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu